DESPRE ROMVAC


CENTRU DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE DE BIOPREPARATE ŞI MEDICAMENTE DE UZ VETERINAR

Activitatea companiei ROMVAC

Activitatea companiei Romvac este structurată pe următoarele obiective:

-  Producerea de medicamente şi biopreparate de uz veterinar;

-  Comercializarea produselor proprii şi a celor realizate de terţi, printr-o reţea proprie de

   distribuţie;

- Acordarea asistenţei sanitar-veterinare de înaltă calificare, inclusiv diagnostic de laborator, la solicitarea unităţilor cu probleme şi a celor care colaborează cu societatea Romvac.

 Drumul spre locul I

ROMVAC COMPANY S.A., producător a peste 230 de vaccinuri şi medicamente pentru toate speciile de animale, deţinătorul unei ferme pentru creşterea pasărilor SPF - libere de germeni patogeni specifici - unice în SE Europei şi al 36 de depozite în toată ţara si farmacii veterinare, este cel mai mare producător şi distribuitor de profil din România.

Apărut iniţial ca LVTA (Laboratorul de virusuri tumorale aviare) care producea vaccinul contra bolii Marek, acesta a devenit ulterior CCBPAM(Centrul de Cercetări şi Biopreparate pentru Păsări şi Animale Mici) şi până în 1989 a asigurat toate vaccinurile necesare marilor avicole, fermelor de iepuri şi caniselor, producând anual zeci de milioane de doze. În decembrie 1990, unitatea s-a desprins de Institutul Pasteur căpătând statutul de persoană juridică: S.C. ROMVAC COMPANY S.A. Voluntari.

În 1995 a fost încheiată privatizarea unităţii prin metoda MEBO. Astfel, S.C. ROMVAC COMPANY S.A. Voluntari devine o întreprindere cu capital integral privat ai cărei acţionari sunt în exclusivitate, salariaţii unităţii.

Din 1990, intuind că numărul fermelor avicole se va reduce şi implicit şi necesarul de vaccinuri, specialiştii companiei au început cercetările pentru lărgirea gamei de produse biologice care să se adreseze unor specii noi de animale (bovine, suine, ovine), dar şi pentru începerea producţiei de medicamente. Astfel, colectivul companiei ROMVAC, compus din 372 de salariaţi - dintre care 4 doctori în medicină, 15 cercetători ştiinţifici atestaţi şi 78 de angajaţi cu studii superioare -, a reuşit elaborarea tehnologiilor şi înregistrarea a 71 de produse biologice şi 158 de medicamente.

În prezent, cu cele peste 300 de produse înregistrate, un capital social de peste 4.600.000 de lei şi o cifră de afaceri anuală de circa10.000.000 €, compania ROMVAC a devenit leader pe piaţa internă a producătorilor de biologice şi medicamente de uz veterinar.

 ROMVAC - Acreditat GMP, certificat SMI

Mai mult, în anul 2000, ROMVAC a obţinut certificarea managementului calităţii ISO 9001 şi acreditarea după normele NE 45001, certificare reînnoită în anul 2006, ca urmare a reauditării.

Datorită unui efort financiar de peste 3.000.000 $ efectuat în ultimii 2 ani, s-a putut realiza perfecţionarea tehnologiilor de producţie, a procedurilor de preparare şi control, concomitent cu modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale. În anul 2005, compania ROMVAC a primit din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, confirmarea încadrării în normele de bună practică de producţie (G.M.P.), acreditare reconfirmată în iunie 2011 .

De asemenea, compania ROMVAC a obţinut în anul 2008, certificarea Sistemului de Management Integrat, care presupune certificarea:

1. Managementului Calităţii ISO 9001 (certificare obţinută încă din anul 2000)

2. Sistemului de Management al Mediului ISO 14001

3. Sistemului de Sănătate şi Securitate Ocupaţională OHSAS 18001

Acest sistem integrat de management reprezintă cea mai înaltă certificare care garantează atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, renumele companiei ROMVAC în ceea ce priveşte realizarea şi furnizarea produselor de cea mai bună calitate la standardele de producţie şi muncă impuse.

 Distribuitor exclusiv al produselor SOFIVO, SYNTHESE ELEVAGE, NUTRIFARM, BIOFAKTORY, UAB AKVATERA, INSTITUTUL DE CERCETARI APICOLE, HPC HEALTHLINE, SUPERVET IMPEX, LACTO PRODUCTION, ORNTHANA INTERTRADE, ROMBERFIL şi ZAPI în România

Pentru ca gama de produse oferite să fie completă, ROMVAC distribuie şi peste 600 produse indigene şi de import, fiind şi distribuitor exclusiv al produselor SOFIVO (înlocuitori de lapte instant), SYNTHESE ELEVAGE (supliment nutritiv) BIOFAKTORY (pentru animale de companie) şi ZAPI (momeli raticide Broditop), BIOFAKTORY , UAB AKVATERA (pet food), INSTITUTUL DE CERCETARI APICOLE , HPC HEALTHLINE (manusi), SUPERVET IMPEX (instrumente veterinare), LACTO PRODUCTION (inlocuitor lapte), ORNTHANA INTERTRADE (microcipuri cai si caini), ROMBERFIL (crotalii) în România.



Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
[spaces:0] [spaces:0] [spaces:0] [spaces:0]